Hepatita D este o infectie acuta sau cronica a ficatului cauzata de un virus de tip RNA, ce poate aparea fie simultan cu infectia cu virus hepatic B (coinfectie), fie ulterior acesteia (suprainfectie), fiind o forma mai agresiva decat celelalte forme de hepatita.Specific acestui virus hepatic delta este incapacitatea acestuia de a cauza o infectie singur, probabil datorita faptului ca este o mica si incompleta particula virala. Pentru a se dezvolta, virusul hepatic D are nevoie de acoperirea si protectia virusului hepatic B. Se considera hepatita cronica cu virus D atunci cand acesta persista mai mult de 6 luni dupa infectare in sange.

 In cazul coinfectiilor (cand virusii hepatici B si D apar in acelasi timp), majoritatea pacientilor au capacitatea de a se recupera in totalitate, deoarece coinfectia cauzeaza a forma acuta a hepatitei care poate fi diagnosticata. Doar intre 2-5% dintre adultii infectati dezvolta hepatita cronica.
 Situatia este mai dramatica in cazul suprainfectiilor (virusul hepatic D apare dupa ce virusul hepatic B a afectat deja organismul). In acest caz, intre 50-70% dintre persoanele infectate dezvolta hepatita fulminanta, in care VHD se reproduce la usor, fiind in prezenta unui mediu favorabil format dintr-un numar ridicat de virusi hepatici B. Aproape toate suprainfectiile cauzeaza hepatita cronica

     Hepatita D – perioada de incubatie si de contagiune

     Virusul hepatic D are o perioada de incubatie ce variaza intre 3-7 saptamani. In coinfectie, in general aceasta este perioada de incubatie, insa, in suprainfectii, aceasta se micsoreaza la 3 saptamani, intrucat virusul D se replica mai usor in prezenta unui mediu propice: virusii B deja existenti. 

    Hepatita D – simptome

Coinfectie

		Suprainfectie
Faza preicterica (3-7zile)	Faza icterica
Oboseala	Icter	Icter
letargie	Oboseala	coagulopatie
Anorexie	Greata	Dificultati de concentrare
Greata	Scaune de culoarea argilei	Insomnii
Dureri de cap	Urina de culoare inchisa	Tulburari de personalitate

     Hepatita D – perioada de incubatie si de contagiune 

Virusul hepatic D are o perioada de incubatie ce variaza intre 3-7 saptamani. In coinfectie, in general aceasta este perioada de incubatie, insa, in suprainfectii, aceasta se micsoreaza la 3 saptamani, intrucat virusul D se replica mai usor in prezenta unui mediu propice: virusii B deja existenti.

Exista cateva grupuri care sunt prezinta un risc ridicat de a contacta hepatita D:

• persoane cu parteneri sexuali multipli sau diagnosticate cu boli cu transmitere sexuala;
• copii nascuti din mame infectate;
• personal al spitalelor sau pacienti internati pe perioada lungi in spitale;
• persoane care au contact prelungit cu persoane infectate (familii, prieteni);
• receptori ai transfuziilor de sange;
• utilizatori ale drogurilor injectate;
• persoane ale caror sange ar fi putut intra in contact cu saliva unei persoane infectate cu virusii hepatici B+D;
• persoane care calatoresc in tari cu prevalenta ridicata de hepatita B+D;
• homosexuali (barbati)
• persoane al caror sange ar putea intra in contact cu saliva persoanelor infectate cu virusii hepatici B+D
•  Persoanele infectate cu virusul hepatic B; 

       Hepatita D – prevenire

     Cea mai buna metoda de a preveni infectarea cu virusul hepatic D este vaccinarea impotriva virusului hepatic B, intrucat VHD nu se poate dezvolta decat in prezenta VHB. Prin urmare, vaccinul care este disponibil inca din 1982, preintampina infectarea cu ambii virusi. Din nefericire, pentru persoanele deja infectate cu virusul hepatic B, nu exista vaccin care sa impiedice suprainfectarea cu virusul hepatic D.

• utilizarea corecta a prezervativelor de fiecare data cand avem contacte sexuale cu parteneri instabili;
• administrarea imunoglobulinei antihepatita B (HBIG) nou-nascutilor din mame infectate si vaccinarea acestora la 12 ore dupa nastere;
• evitarea drogurilor injectate (a acelor sau a seringilor folosite);
• evitarea utilizarii de catre mai multe persoane are unor intrumente care ar putea avea sange pe ele: aparate de ras, periute de dinti etc.;
• evitarea efectuarii de tatuaje sau piercinguri in locatii dubioase, care nu prezinta incredere.

Tratamentul igieno-dietetic

1. Regim alimentar echilibrat în principii nutritive cu aport crescut de vitamine, din legume şi fructe proaspete.

2. Repausul fizic prelungit pe perioada de stare cu evitarea efortului fizic şi în convalescenţă.

Alimente permise

   lapte de vacă: dulce sau bătut (acru) şi derivatele sale: iaurt, kefir, brânză de vacă, caş, urdă dulce, telemea (dar numai desărată). Cantitatea de brânză de vacă poate fi de 300-400 g/zi.

   făinoase: macaroane, tăiţei, orez, griş, bine fierte şi preparate cu lapte sau cu brânză de vacă, cu suc de roşii sau bulion, şi eventual, cu puţin unt proaspăt, adăugat înainte de consumare. Făinoasele mai pot fi preparate sub formă de papanaşi cu brânză de vacă, budincă de macaroane sau griş, orez cu lapte, supe; biscuiţi, pâine albă, de preferat prăjită, mămăliguţă, grisine, cornuri, chifle.

   vegetale: zarzavaturi şi legume: salate crude, dovlecei, lăptuci, urzici, guli noi, conopidă, roşii, sfeclă roşie fiartă, morcovi, legume verzi, cartofi fierţi sau copţi, ardei gras, spanac, ridichi de lună, mazăre verde. Acestea vor fi preparate sub formă de salate (amestecuri de cartofi, sfeclă roşie, morcovi fierţi, salată verde crudă, la care se adaugă untdelemn crud şi zeamă de lămâie), soteuri de legume, pireuri (de cartofi sau morcovi), supe de zarzavat îngroşate cu făinoase, supe-creme de legume.

   carnea şi mâncărurile de carne: este admisă carnea de găină, de pui, curcan, porumbei, carnea slabă de viţel, de vacă, sau mânzat, fiartă (rasol cu untdelemn crud şi oţet slab-diluat) sau grătar. Carnea mai poate fi preparată tocată (fără ceapă sau alte condimente), fiartă sub formă de perişoare sau sărmăluţe în frunză de viţă (fierte în borş), sau friptă pe grătar (sub formă de chifteluţe).

            Carnea de peşte alb (şalău, ştiucă, lin, păstrăvi, cleam, lipan, calcan, cambulă, mreană) fiartă (rasol) sau friptă la grătar. Mai este permisă şunca slabă şi foarte puţin sărată, crenvurştii, parizerul.

   supe şi ciorbe: în afară de supele de făinoase şi de zarzavaturi sunt permise şi supele de pasăre şi de vacă (degresate), ciorbele, preparate cu borş (ciorbă de vacă, ciorbă de perişoare, slabe şi preparate fără condimente).  De asemenea, supele şi ciorbele de oase fără măduvă.

   ouăle: (de găină) fierte moi, (fierte 3-4 minute), ''ochiuri româneşti'', (fierte în apă şi servite cu unt proaspăt, adăugat imediat înainte de consumare) şi nu mai mult de 2 ori pe săptămână. Ouăle sunt interzise numai la bolnavii suferinzi de colecistită sau litiază biliară în antecedente.

   grăsimile: se permit numai untul de vacă proaspăt, smântâna, frişca şi grăsimile vegetale: untdelemn, ulei de măsline, porumb, floarea-soarelui, de dovleac (servite crude), margarină. Grăsimile nu vor depăşi cantitatea de 50 grame zilnic la adult şi vor fi consumate sub forma cea mai uşor digerabilă (emulsionate).

   sosurile: sunt permise numai cele preparate dietetic, cu grăsimi în cantitate redusă, preparate numai cu unt proaspăt sau untdelemn, fără ceapă prăjită, fără condimente, fără rântaş, numai sub formă de sos alb, sos de roşii sau bulion, sos de zarzavat etc.

   dulciuri şi produse zaharoase: miere de albine (în special), marmeladă, magiunuri, jeleuri, rahat, bomboane, gemuri de fructe, dulceaţă, şerbet, gelatină de fructe, spumă de fructe cu albuş, creme de lapte cu albuş, cremă de zahăr ars, prăjituri preparate din aluat uscat, cu brânză de vacă, cu fructe sau marmeladă, tarte cu fructe, bezele, spumă de albuş bătut cu zahăr, cornuleţe cu marmeladă.

   fructe: mere, struguri, căpşuni, pepene, lămâi, portocale, grepfruit, sucuri (în special de citrice şi struguri), compoturi de cireşe, prune, piersici, caise, banane.

   băuturi: în afară de sucurile de fructe şi zeama de compot, mai sunt permise ceaiurile de: mentă, tei, cozi de cireşe,  siropul cu sifon, citronadele, oranjadele, cafea naturală (slabă).

   prăjituri: budincă de orez ori griş, tarte cu fructe, cornuleţele, ruladă, savarină.

   diverse: pentru a acri supele şi ciorbele, salatele sau sosurile se va folosi sucul de lămâie, sarea de lămâie diluată (acidul citric, nu însă acidul tartric), oţetul slab, diluat, de preferinţă de fructe. Sunt permise următoarele condimente: pătrunjelul, mărarul, leuşteanul, tarhonul, dafinul, cimbrul, chimionul, ţelina; pentru deserturi: vanilina, coaja de lămâie sau portocala.

Alimente interzise

   brânzeturi: fermentate sau grase, caşcaval.

   legumele uscate: fasolea, mazărea, bobul, lintea.

   carnea grasă:  de porc, de berbec, oaie, miel, gâscă, raţă, cocoş, vânat. Carnea conservată, afumată, pastrama, cârnaţii, mezelurile, salamurile. Carnea tocată condimentată şi prăjită (ardei umpluţi, chiftele, sarmale). Măruntaiele: creier, rinichi, drobul de miel.

   peştele: gras (somn, crap, lin, biban, guvizi, scrumbie, peştele de mare), afumat, conservat, prăjit; sardelele, marinata, icrele.

   ouăle:  răscoapte şi prăjite în untură sau untdelemn, ouăle de raţă.

   grăsimi: untura de porc, slănina, grăsimea de vacă. De asemenea, este interzisă consumarea grăsimilor prăjite (chiar unt şi ulei prăjit), grăsimea de gâscă, salata de boeuf, maioneza.

   sosurile: toate cele pregătite cu rântaş, ceapă şi grăsime încinsă, sau prăjită cu condimente.

   condimente: piper, ardei iute, hrean, muştar.

   zarzavaturile: ridichile de iarnă, castraveţii, guliile, varza, pătlăgelele, vinetele, ceapa, usturoiul, cartofii prăjiţi.

   fructe: nucile, alunele, migdalele, smochinele, curmalele.

   dulciuri: prăjitura cu cremă de unt sau mult gălbenuş, plăcintele, cozonacul, aluaturile proaspete, dospite, clătitele, gogoşile, îngheţata, prăjiturile cu cacao, ciocolata.

            Sunt interzise, de asemenea, ori ce fel de băutură alcoolică (cel puţin 1 an), ciocolata, cacaua, băuturile prea reci (la gheaţă).

            În general sunt interzise: alcoolul, mâncărurile prăjite, gătite cu sos, rântaş, grăsime, untură, precum şi conservele.

   Tratamentul simptomatic

   combaterea greţurilor şi vărsăturilor din perioada de debut;

   combaterea meteorismului prin fermenţi digestivi;

   combaterea pruritului tegumentar în formele cu icter intens.

   Tratament patogenetic: administrare de vitamine din grupul B, acid alfa-lipoic.

   Tratament etiotrop

            1. În infecţiile cu VHB antiviralul de elecţie este lamivudina, care, însă, este utilizată în asocire cu interferonul doar în hepatitele cronice. Aceleaşi produse medicamentoase, dar în doze mult mai mari şi pe durate mult mai lungi, se administrează în infecţiile mixte VHB+VHD.

            2. În infecţiile cu VHC ribavirina are efect de oprire a replicării virale şi este mai eficientă în asociere cu interferonul.